Fostul Papa Benedict al XVI-lea, grav bolnav după o vizită în Germania

Fostul Papa Benedict al XVI-lea, grav bolnav după o vizită în Germania
Sursă FOTO: Shutterstock
Publicat: 03/08/2020, 13:27

Fostul Papa Benedict al XVI-lea este bolnav după ce s-a întors la Vatican dintr-o vizită în Germania, a informat un ziar german care îl citează pe biograful său, Peter Seewald.

Pontiful în vârstă de 93 de ani a devenit foarte fragil, iar vocea lui abia se aude, a declarat autorul Peter Seewald cotidianului german Passauer Neue Presse.

Cu toate acestea, Benedict, originar din Germania, s-a întâlnit sâmbătă cu autobiograful său, PeterSeewald,  și a părut optimist, adăugând că s-ar putea apuca din nou de scris dacă își va recăpăta puterile, potrivit sursei citate. Acesta ar suferi de zona zoster.

Fostul Papa Benedict al XVI-lea a vizitat Bavaria natală în iunie pentru a-i face fratelui său bolnav Reverendul Georg Ratzinger o ultimă vizită. Georg Ratzinger, în vârstă de 96 de ani, a murit la scurt timp după aceea. A fost prima călătorie a lui Benedict în afara Italiei din 2013, anul în care a renunțat la papalitate. Fostul papă trăiește într-o mânăstire din Vatican încă de atunci.

Papa Benedict al XVI-lea anunță că Anticrist este pe Pământ! Dezvăluiri incendiare în biografia de 1000 de pagini!

Ajuns la 93 de ani, Papa Benedict al XVI-lea găsește resurse pentru o nouă biografie. În cele 1000 de pagini de relatări, fostul lider al Vaticanului (a demisionat în 2013) vorbește despre prezența Anticristului pe Pământ, un subiect din ce în ce mai actual în plină pandemie de Covid-19.

Lansată luni, 4 mai, noua biografie a fostului papă Benedict al XVI-lea își propune să prezinte cititorilor puterea şi umanismul celui care a condus Biserica Catolică până acum șapte ani, scrie lifesitenews.com.

Nici bine nu au văzut lumina tiparului că deja comentariile lui Joseph Alois Ratzinger despre sexualitate şi conflictul său cu teologii catolici liberali au provocat dezbateri aprinse și controverse în societatea civilă. Într-un dialog cu scriitorul Peter Seewald, Papa Benedict face mărturisiri incisive, iar capitolele finale din voluminoasa biografie sunt cu adevărat de neratat.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
O teorie controversată răstoarnă tot ce știam despre Univers. Am trăi, de fapt, într-un vid...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu....
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
„Te cunosc de undeva”. Cine sunt finaliștii sezonului 20
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
"Ținutele pe care le-am creat la concertele mele sunt unicate". Loredana Groza, despre cele mai...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Care este forma Universului? Unii cercetători spun că ar semăna cu un hol cu oglinzi
×